Ghid Zbor Linistit (540x 800)

În acești trei ani de mandat am venit aproape în fiecare săptămână în România pentru a discuta cu oamenii din diferite colțuri are țării.

Am petrecut sute de ore alergând după avioane și trenuri ca să pot să-mi respect angajamentele.

Fiind mai mereu pe drumuri am vorbit cu mulți dintre voi, români din țară și din diaspora despre neajunsurile și nedreptățile cu care vă confruntați – fie din cauza întârzierilor sau anulărilor de curse, fie din cauza neintrării României în Schengen.

Poate pentru că sunt jurist, poate pentru că așa e felul meu, întotdeauna am considerat că este important să documentăm și să sesizăm autoritățile atunci când drepturile ne sunt încălcate.

Acest ghid sper să fie un instrument practic și util pentru ca fiecare dintre noi să luptăm împreună împotriva nedreptății.

Împreună suntem întotdeauna mai puternici!

Descarcă Ghidul
Model Compensare Zbor Anulat Intarziat - Ghid de Zbor Liniștit (2024)
Descarcă Modelul
Descarcă Modelul
Descarcă Ghidul

ÎNTÂRZIERE ZBOR

  • Dacă zborul pleacă cu întârziere, ai dreptul la asistență, la rambursare și la un zbor de întoarcere, în funcție de durata întârzierii și de distanța zborului.
  • Dacă ai ajuns la destinația finală cu o întârziere de peste 3 ore, ai dreptul la despăgubiri, cu excepția cazului în care întârzierea a fost cauzată de circumstanțe extraordinare.
  • Dacă la compania aeriană nu ți-a fost soluționată problema, atunci apelează la ANPC. În sesizarea către ANPC arată demersurile tale către compania aeriană şi refuzul acesteia faţă de solicitarea ta. De asemenea precizează în cerere şi în ce măsură ai fost afectat de anularea/ întârzierea zborului (ai pierdut o programare la un spital, nu ai mai putut participa la un concurs, ai pierdut cazarea de la hotel fara sa ti se mai poata rambursa banii, nu te-ai mai putut inscrie la studii etc.).
Descarcă Ghidul

ANULARE ZBOR

Dacă ți-a fost anulat zborul ai 2 variante:

  • Dacă ţi-ai luat biletul prin agenţie de turism – te adresezi direct agenţiei de turism, deoarece conform Ordonanţei nr. 2/2018 ea trebuie să-ţi găseasca soluţii alternative
  • Daca ți-ai luat biletul direct de la compania aeriană atunci se aplică Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi ceri contravaloarea biletelor şi a compensaţiilor aferente de la compania aeriană.
    • În ambele situaţii, în cazul în care nu primeşti ajutor de la agenţia de turism sau compania aeriană atunci sesizezi Centrul European al Consumatorilor din România.
    • În temeiul Ordonanței nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor poți formula o petiție/ sesizare.

Drepturile consumatorilor:

  • Pasagerii au dreptul la asistență, în cazul anulării zborului, conform Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului.
  • Condiția este ca zborul să fie în interiorul UE, indiferent de naționalitatea companiei aeriene.
  • Dacă ești blocat pe aeroport mai mult de 2 ore, compania aeriană care operează trebuie să ofere mijloace de comunicare (2 SMS sau 2 e-mailuri), mese gratuite, băuturi gratuite și, dacă anularea îți afectează odihna de noapte, cazare gratuită la hotel.
  • Compania aeriană trebuie să plătească despăgubiri, ținând cont și de durata întarzierii și motivul anulării zborului.
  • Valoarea compensației variază între 250 și 600 euro și se calculează în funcție de distanța dintre punctul de plecare și destinația finală, durata întârzierii, dacă ai fost de acord cu un zbor alternativ și dacă zborul era pe teritoriul Europei sau nu.
  • Indiferent de motivul anulării, dacă compania aeriană informează pasagerii cu cel puțin 14 zile înainte de plecare, compania aeriană nu va plăti despăgubiri.
  • Notificările trimise cu mai puțin de 14 zile înainte de plecare oferă pasagerilor dreptul de a solicita despăgubiri. Suma depinde de distanța rutei și de cât de mult a intarziat noul zbor oferit fata de ora programată inițial.
  • Poți primi despăgubiri dacă zborul a fost anulat din următoarele motive: lipsa echipajului, boală a unui membru de echipaj, greva angajaţilor companiei aeriene, probleme tehnice, vremea rea controlabilă, refuzul îmbarcării din cauza overbooking-ului.
  • Nu poți primi despăgubiri dacă zborul a fost anulat din următoarele motive: vreme nefavorabilă, dezastre naturale, instabilitate politică, greva personalului aeroportului, greva controlorilor de trafic aerian, Covid19, aterizare de urgență din motive medicale.

Dacă nu este disponibil un zbor alternativ, compania aeriană trebuie să plătească pentru:

  • Transport (autocar, tren sau orice altceva)
  • Un alt bilet de avion la o dată ulterioară, către destinația dumnevoastră finală.

Important de știut în general:

  • Păstrează toate documentele legate de zborul tău/ zborurile alternative. Adică biletul de îmbarcare, biletul electronic, confirmarea rezervării, eticheta pentru bagaje, chitanțele / facturile pentru cheltuieli suplimentare, rezultate în urma zborului anulat.
  • Încearcă să afli motivul anulării zborului și solicită de la compania aeriană un document în acest sens (de obicei, compania aeriană trebuie să tranmită un e-mail pentru a notifica anuluarea zborului).
Descarcă Ghidul

BENEFICIILE SCHENGEN

Întârzierea nepermis de lungă a aderării României la Schengen are un impact major asupra oamenilor și companiilor din România.

Iată doar câteva exemple de beneficii care ne-au fost refuzate de mai bine de 10 ani.

Libertatea de mișcare fără control la frontieră. Adică cetățenii pot călători între țările membre fără să fie nevoiți să prezinte pașaportul sau să fie verificați la frontierele interne.

Nu mai este necesară obținerea vizelor pentru țările Schengen. Adică cetățenii pot călători în spațiul Schengen pentru scopuri de turism, afaceri sau vizite de scurtă durată fără a solicita o viză în prealabil.

Dreptul la ședere și lucrul în țările membre. Adică cetățenii au dreptul de a lucra, studia sau trăi în orice țară Schengen pentru o perioadă mai lungă de timp, respectând legislația și regulile locale.

Accesul la serviciile consulare. Odată cu aderarea la Spațiul Schengen, cetățenii beneficiază de serviciile consulare ale altor state membre în țările în care România nu are reprezentanță diplomatică. Aceasta include asistență consulară în situații de urgență, cum ar fi pierderea pașaportului sau nevoia de asistență juridică.

Protecția drepturilor civile și a libertăților fundamentale. Drepturile civile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sunt protejate în toate țările membre ale Spațiului Schengen, conform principiilor și valorilor europene comune. Aceasta include dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la un proces echitabil și protecția împotriva discriminării.

Descarcă Ghidul

DESPRE AIR SCHENGEN

Ridicarea controalele la frontierele aeriene ale României

  • Controalele asupra persoanelor sunt ridicate la frontierele interne maritime și aeriene începând cu 31 martie 2024, în conformitate cu prevederile Codului Frontierelor Schengen, fără a fi afectate regulile privind controalele asupra bunurilor.
  • Verificările la frontierele interne terestre (România-Bulgaria și România-Ungaria) se vor menține până la adoptarea unei decizii ulterioare privind acest aspect.

Statele care deja fac parte din spațiul Schengen

  • Începând cu 31 martie 2024, spațiul Schengen cuprinde 29 de state: Republica Austria, Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Croația, Regatul Danemarcei, Confederația Elvețiană, Republica Estonia, Republica Finlanda, Republica Franceză, Republica Federală Germania, Republica Elenă, Islanda, Republica Italiană, Republica Letonia, Principatul Liechtenstein, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Malta, Regatul Norvegiei, Republica Polonă, Republica Portugalia, România, Republica Slovacă, Republica Slovenia, Regatul Spaniei, Regatul Suediei, Regatul Țărilor de Jos, Ungaria.

Dreptul de ședere în Schengen după data de 31 martie 2024

  • Șederile în România vor fi considerate șederi în spațiul Schengen, așadar vor fi incluse în calculul șederii de maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.

Sursa și mai multe detalii (click aici)

Descarcă Ghidul

EXEMPLE AIR SCHENGEN

Exemple practice de călătorii intra-Schengen pentru transportul aerian, căile navigabile și transportul maritim, care să exemplifice ce se va schimba începând cu data de 31 martie 2024.

  • O persoană care călătorește cu avionul, de exemplu, de la București la Viena, nu va mai face obiectul verificărilor la frontieră în aeroporturile de plecare și de sosire deoarece controalele la frontierele aeriene vor fi eliminate începând cu 31 martie 2024. Transportatorii pot verifica identitatea la check-in sau la îmbarcare, la fel ca pentru orice alt zbor intra-Schengen.
  • Pasagerii și echipajul care sosesc din Bulgaria în România pe Dunăre vor fi verificați în continuare până la adoptarea unei noi decizii privind ridicarea controalelor la frontierele terestre, deoarece frontiera terestră cu acest stat include căile navigabile interioare (râuri și lacuri)

Sursa și mai multe detalii (click aici) 

Descarcă Ghidul

ABUZURI ROMÂNI – AIR SCHENGEN

Deși teoretic controalele asupra persoanelor au fost ridicate la frontierele aeriene începând cu 31 martie 2024, în realitate cetățenii români continuă să fie verificați și asta cu un cost de timp și energie chiar mai mare ca înainte.

Haideți să sesizăm abuzurile autorităților române abilitate:

Descarcă Ghidul

PUTERNICI ÎMPREUNĂ

Nu ezitați și nu așteptați.
Nu mai așteptăm schimbarea.
Suntem schimbarea!

ÎMPREUNĂ
SUNTEM PUTERNICI!