Conform multiplelor sesizări din partea cetățenilor, din Aeroportul Internaţional Iași se efectuează ilegal transport rutier de persoane. Persoane fără licență de transport și fără calificările și autorizațiile necesare fac curse spre Chișinău, în Republica Moldova contra cost – prețul este 20 de euro. Totul se întâmplă sub privirea Poliției Transporturi Aeriene Iași, autoritatea competentă să ia măsuri în acest caz. Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a sesizat aceste aspecte și la fața locului, și pe cale oficială, însă până în acest moment autoritățile nu au remediat situația.

”Poliția Transporturi Aeriene mi-a comunicat că în astfel de cazuri nu are ce măsuri să întreprindă – angajata căreia i-am semnalat problema a justificat că este singură pe tură și nu reușește să execute o supraveghere amănunțită în aerogară. Abia după ce m-am legitimat a consimțit să mergem către persoanele respective, pe care angajata Poliției Transporturi Aeriene i-a chestionat cu privire la activitățile întreprinse în incinta aeroportului. Deși aceștia au confirmat cele semnalate de mine inițial, nu a fost luată nicio măsură activă împotriva transportatorilor ilegali”, relatează Vlad Gheorghe, membru al grupului europarlamentar Renew Europe.

Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași organizează și gestionează controlul de frontieră al persoanelor, al mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri care intră sau ies din România prin Aeroportul Internaţional Iaşi. Cu atât mai mult acum, când activitatea de la frontieră s-a intensificat din cauza războiului din Ucraina, iar numărul de refugiați care intră în Republica Moldova și în România este unul semnificativ instituțiile responsabile ar trebui să fie foarte atente la activități ilegale desfășurate în acel perimetru.

”Am sesizat Consiliul Judeţean Iaşi şi Regia Autonomă Aeroportul Iaşi pentru cercetarea faptelor reclamate şi luarea tuturor măsurilor care se impun pentru prevenirea săvârșirii unor astfel de infracțiuni. Administraţia aeroportului trebuie să autorizeze transportatorii de persoane în regim de taxi de la aeroport conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, iar persoanele din incinta aerogării Iași, pe care le-am reclamat Poliției în data de 12.03.2022 practicau ilegal activități de transport, deoarece nu deţineau licenţă de transport”, explică eurodeputatul Vlad Gheorghe.

Nu este vorba doar despre evaziunea fiscală din care statul român are de pierdut, ci mai ales despre siguranța celor care acceptă astfel de servicii prestate fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

”Șoferii nu au atestate profesionale, mașinile nu sunt verificate corespunzător, iar cel mai probabil viteza cu care se circulă este una peste limitele din Codul Rutier, întrucât scopul final este exclusiv profitul – cu cât este mai scurtă cursa, cu atât mai multe curse pot fi efectuate zilnic de către transportatorii ilegali. Mai mult decât atât, prestarea unor astfel de servicii de transport la un cost atât de mic pentru o distanță de peste 150 de km constituie clar o inducere în eroare a unor persoane vulnerabile – sunt condiții de manual pentru pregătirea pentru săvârșirea altor infracțiuni’’, avertizează europarlamentarul USR, jurist de profesie care de la preluarea mandatului în Parlamentul European în noiembrie 2020 a depus peste 150 de interpelări și sesizări autorităților naționale.

Citește comunicatul de presă integral