E nevoie de măsuri pentru prevenirea fraudei în contextul pandemiei provocate de Covid-19! Este mesajul transmis de europarlamentarul Vlad Gheorghe reprezentanților președinției portugheze a Consiliului UE.

Într-o scrisoare, europarlamentarul USRPLUS le cere acestora măsuri rapide pentru una dintre cele mai spinoase probleme. Este vorba despre frauda în procesul de distribuție a vaccinului împotriva Covid-19.

„Din păcate, pandemia nu cauzează doar pagube economice și sociale. Este folosită de organizațiile criminale în vederea obținerii de câștiguri ilegale prin fraudă financiară, înșelăciune și produse falsificate, fie că este vorba de teste, medicamente, aparatură medicală, vaccinuri sau alimente.

Aceste acțiuni ilegale au lovit deja Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Acestea le-au determinat să adopte măsuri pentru a stopa răspândirea comerțului ilicit și fraudei în legătură cu Covid-19.

Într-un mod similar, cetățenii UE riscă să devină victimele vaccinurilor contrafăcute, a fraudelor financiare, a înșelătoriei, manipulării și dezinformării.

Consecințele pot fi de la pierderi financiare până la decesul persoanelor vaccinate cu seruri contrafăcute. Ceea ce ar conduce și la reticența cetățenilor de a se imuniza și, prin urmare, la eșecul campaniei de vaccinare”, a explicat europarlamentarul Vlad Gheorghe în scrisoare.

Acesta a atras atenția că riscul fraudei devine mai mare cu cât se înregistrează o creștere a cererii pentru vaccin.  Cu atât mai mult cu cât nu poate fi satisfăcută rapid din cauza provocărilor legate de producție și logistică.

În concluzie, europarlamentarul USRPLUS le-a cerut oficialilor să introducă subiectul în analiza lor pentru a stabili o strategie în această direcție şi măsuri concrete pentru prevenirea fraudei.