Inițiativă românească votată în Parlamentul European: înregistrarea kilometrajului la fiecare ITP și fraudele pedepsite în toate statele membre

Cu 654 de voturi pentru, 30 împotrivă și 9 abțineri, pe 26 aprilie Parlamentul European s-a pronunțat covârșitor în favoarea noului RAPORT referitor la punerea în aplicare în ceea ce privește aspectele de siguranță rutieră ale pachetului privind inspecția tehnică a autovehiculelor. Principalele recomandări din document au fost introduse ca amendamente de europarlamentarul USRPLUS Vlad Gheorghe. Au fost adoptate în cadrul Comisiei de Transport și Turism în luna februarie a acestui an.

Cea mai importantă modificare propusă de europarlamentarul român este citirea obligatorie a kilometrajului la fiecare inspecție tehnică periodică, vizită la service, lucrare de întreținere și reparație majoră, începând cu prima înmatriculare a vehiculului. Conform estimărilor, între 5% și 12% din mașinile vechi vândute în statele UE și între 30% și 50% dintre cele exportate pe teritoriul UE au kilometrajul dat înapoi. Piața de mașini second-hand în România este una considerabilă. Această modificare este pentru protejarea cetățenilor europeni și implicit a românilor de o infracțiune care le pune viețile în pericol.

,,România este pe primele locuri în Uniune la numărul anual de victime în accidente rutiere. Inspecția tehnică periodică nu este doar o formalitate, ci o măsură de prevenție pentru siguranța cetățenilor. Falsificarea kilometrajului nu generează doar un profit nejustificat pentru vânzător, ci pune efectiv în pericol cumpărătorul, pe familia acestuia și pe toți participanții la trafic”, a explicat Vlad Gheorghe, raportor alternativ din partea grupului RENEW EUROPE .

Sancţiuni armonizate

Raportul cere sancțiuni armonizate și concrete pentru fraudele legate de odometre. La acestea se adaugă măsuri de combatere a modificărilor frauduloase, inclusiv mecanisme adecvate de securitate cibernetică și tehnologii de criptare. Se creează astfel obstacole în calea manipulării frauduloase electronice și se facilitează detectarea acestora. Absența unei baze de date coerente privind colectarea datelor privind kilometrajul pentru autoturismele de ocazie reprezintă un obstacol esențial în detectarea fraudelor legate de odometre. De aceea, Raportul menționează crearea unei platforme europene de informare privind vehiculele. Aceasta va putea îmbunătăți și sistematiza schimbul de informații între statele membre cu privire la kilometraj, accidente și alte evenimente, în conformitate cu orientările politice privind siguranța rutieră pentru 2011-2020 ale Comisiei Europene.

Înregistrarea digitală a datelor vehiculelor

O altă recomandare se referă la înregistrarea digitală a datelor vehiculelor, fără documente printate. Şoferul să nu mai prezinte certificatul autoturismului în format fizic. Starea mașinii să se poată verifica electronic pentru a preveni fraudele prin falsificarea documentației. De notat că acest cadru al inspecțiilor tehnice auto va deveni o soluție pentru viitor. Atunci când se va analiza și oportunitatea introducerii ITP pentru vehiculele cu 2 și 3 roți. Cu privire la mașinile noi, din 2022, ele vor trebui echipate cu sisteme avansate de asistență la conducere, în conformitate cu Regulamentul nr. 2019/2144 actualizat privind siguranța generală ceea ce face necesar modificarea regimului ITP ca acesta să includă aceste sisteme, precum și sistemul eCall.

Citeşte comunicatul de presă integral